Aşezarea neoliticului timpuriu de tip Starcevo Criş de la Trestiana se află la cca 3 km sud de municipiul Bârlad, fiind situată pe o terasă inferioară care pătrunde spre vest, în lunca inundabilă a râului cu acelaşi nume. Aşezarea a fost datată prin metoda carbonului radioctiv (C-14) la 6660±45 b.p.
Cercetările arheologice sistematice, conduse de arheologul Eugenia Popuşoi, s-au desfăşurat începând cu anul 1964 până în anul 2001, pe o suprafaţă ce depăşeşte 5000 mp constituindu-se în situl neoliticului timpuriu cu două niveluri de locuire, explorat la scara cea mai extinsă din România.
Au fost cercetate exhaustive 27 de locuinţe, unele construcţii adiacente (vetre, gropi menajere, un cuptor etc) şi 42 de morminte raportate cronologic comunităţilor neolitice sedentare din aşezare (=11) şi unor etape preistorice ulterioare.
Rezultatele cercetărilor arheologice de la Trestiana sunt cu totul remarcabile prin materialul arheologic foarte de bogat şi variat care oferă prilejul unic de studiere aprofundată şi complexă a conţinutului cultural şi spiritual al primelor comunităţi umane sedentare pătrunse la est de Carpaţi dinspre sud-estul Transilvaniei, care au dezvoltat o economie bazată pe creşterea animalelor domestice şi cultivarea primitivă a plantelor.
Săpăturile arheologice de la Trestiana au scos la iveală un valoros patrimoniu legat de paleoeconomia populaţiei respective privind industria pietrei-topoare, lame (cuţite ori dinţi de seceri); privind industria osului-săpăliga din corn de cerb, spatule, ace; industria olăritului-vase pentru uz casnic dar şi de lux cu elemente de pictură liniară ori spiralieră, precum şi elemente plastice altăraşe, statuete (reprezentări ale zeiţei mama) care reflectă spiritualitatea vremii, alături de care obiecte de podoabă-mărgele de piatră, pandantive din os şi lut ars etc.
Unele dintre piesele descoperite la Trestiana fac parte din tezaurul de valori ale patrimoniului cultural naţional.
CADRUL NATURAL
Aşezarea neolitică de la Trestiana a fost descoperită în anul 1960, când lucrările în vederea realizării unui lac pentru raţe şi grajduri pentru bovine (mai târziu şi păsări) au început să distrugă vestigii străvechi. Vasile Palade, împreună cu salariaţi ai muzeului bârlădean, au pornit să investigheze zona, timp în care s-a găsit un fragment dintr-o calotă umană (pentru care în timpul săpăturilor de salvare, s-a stabilit că venea din M. 3 în care scheletul aflat pe marginea săpăturii era fără cap) împreună cu fragmente ceramice decorate cu ciupituri, specifice culturii Starčevo –Criş, atunci denumită Criş.
Locul unde s-a aşezat prima comunitate neolitică se afla la cca 3 km sud de municipiul Bârlad pe partea stângă a drumului naţional Iaşi - Bârlad – Galaţi. Punctul « Trestiana » se înscrie în seria teraselor inferioare care mărginesc lunca din stânga râului Bârlad (TUFESCU, 1940, 9), despărţit de actualul sat Trestiana (atunci, 1960, Stroe Belloescu), aflat la cca 500 m spre nord de pârâul cu acelaşi nume. Terasa este înclinată de la est spre vest, deasupra acesteia (est) ridicându-se platoul Dealul Mare. Terasa inferioară (notată zona A) pătrunde în lunca inundabilă a râului Bârlad. Latura nordică a aşezării a fost distrusă prin intervenţii actuale (care au distrus complexe de locuire) ceea ce nu ne-a permis să stabilim lăţimea aşezării şi numărul exact al construcţiilor neolitice.
Cadrul geografic
Aşezarea se află la interferenţa dintre două subunităţi ale podişului respectiv. Colinele Tutovei (spre vest) şi dealurile Fălciului (spre est), coordonatele geografice : 46o11’45" latitudine nordică şi 27o40’0" longitudine estică, altitudinea aşezării înscriindu-se între 80 – 136 m.
Geologic, zona aparţine Ponţianului – Dacianului moldovenesc, fiind alcătuită din argile, argile nisipoase şi nisipuri cinegetice (HAIMOVICI, 2004). În Pleistocenul superior şi Holocen se formează o luncă largă, până la 3 km, cu soluri orizontale, aluviale, foarte fertile, nelipsind porţiunile înmlăştinate.
Din punct de vedere climatic, se cunoaşte că în ultima parte a Holocenului (7000 – 5000) clima era temperată, mai caldă decât astăzi (DUMITRESCU, VULPE, 1988, 22 ; LAZAROVICI-MAXIM, 1995, 17) ; un alt studiu (NECRASOV, CRISTESCU, BOTEANU, MIU, 1990, 80) menţionează faptul că populaţiile neo-eneolitice au fost favorizate de « optimismul climatic post-glaciar, perioada atlalntică (5000 – 2500) caracterizată printr-o climă caldă şi umedă.
Vegetaţia zonei în halocen se caracterizează printr-o puternică vegetaţie de pădure (HÎRJOABĂ, 1966, 51), care astăzi este aproape dispărută (HAIMOVICI, 2004). Pădurea şi regimul hidric, pluviozitatea, precum şi fauna au oferit comunităţii umane condiţii favorabile unei economii de subzistenţă favorizată de existenţa unor surse de apă apropiate la cca 100 m est – nord – est, la marginea unei liziere, care a lut loc, aici, pădurii Trestiana, mai jos de platoul Dealul Mare exista un izvor, acum captat de localnici. La cca 150 m sud, afluiază pârâul Trestiana cu debite inconsecvente (uneori la cote de inundaţii, alteori aproape secat) iar la vest , aprox 500 – 600 m, afluează râul Bârlad, de asemenea, cu debite inconsecvente, determinate de precipitaţiile ce ţin de regimul continental, în medie deficiar » (CÎRCOTĂ, 1998, 22).
Relieful actual al suprafeţei ocupată de comunităţile neolitice se caracterizează prin procese geomorfologice accentuate, determinate de o puternică denudaţie produsă de o eroziune torenţială puternică favorizată de acţiunile antropice (despăduriri, lucrări agricole etc) care însă n-au afectat depunerile neolitice.
B.Stratigrafia
Pe secţiunea longitudinală – SL/1964 - s-au înregistrat depunerile următoare :
1.Strat vegetal actual gros în medie, de 0,20m, cu resturi ceramice Starčevo -Criş ;
2.Humus negru măzăros a cărui grosime este în medie de 0,35m ; la baza acestuia au fost surprinse resturile celui de al II-lea nivel de locuire, caracterizat prin locuinţe de suprafaţă ;
3.Stratul brun – cafeniu, relativ compact gros de aprox. 0,15m ; în acest strat se găsesc resturile nivelului I, orizontul policrom.
4. Stratul galben argilos cu concreţiuni calcaroase, gros în medie de 0,35 m. Prezintă puternice perturbări, uneori urcând şi întrerupând stratul brun cafeniu. În acest strat pătrund gropile mormintelor descoperite pe suprafaţa zonei A.
5.Stratul galben nisipos, steril din punct de vedere arheologic.
Se impun unele observaţii : depunerea de humus negru măzăros din zona B ajunge la o grosime de 0,80 m depunerile de deasupra complexelor de locuire datortându-se spălării humusului de pe platoul la baza căruia se află : pendulările surprinse în stratul galben-argilos (4) au determinat aspectul vălurit al terenului şi diferenţele de adâncimi la care se aflau complexele de locuire ori să constituie p adâncire artificială pentru unele – C/L.6 – aflată într-o asemenea alveolare.
Studiile pedologice aplicate pe probe prelevate din două – 1996, 2001-, secţiuni (acţiune realizată de ing. Laurenţiu ursachi) şi supuse analizelor în laboratorul Facultăţii de geografie şi geologie de către conf. univ. dr. Haimovici (1996) şi conf. dr. V. Şablovschi şi conf. dr. D. Bulgariu (2001) au confirmat observaţiile noastre (TABEL 1). Cercetările s-au desfăşurat în perioada 1964-1993, 1996, 2001 pe o suprafaţă de peste 4000 mp.
Pentru o mai bună corelare şi urmărire a descoperirilor pe o suprafaţă ce o estimăm la 250 m x 65 m am împărţit suprafaţa de cercetare în trei zone : A (terasa inferioară), B (terasa mijlocie) şi C (suprafaţa intermediară). Pentru a nu fracţiona unitatea descoperirilor s-a menţinut ordinea numerotării descoperirilor căpătând sigla zionei în care se aflau.
Zona A a fost cercetată între anii 1964 – 1974. A fost deschis şanţul longitudinal : S/L 1964 de 115 m x 2 m care secţiona suprafaţa de la vest spre est pe care au ieşit primele 4 locuinţe de suprafaţă şi în acelaşi timp prima suprapunere satatigrafică : locuinţa A/L.2 pe locuinţa A/L.3. Apoi investigaţiile au continuat, an de an, prin 67 de secţiuni, de 15 – 24 m lungime şi 1 – 1,5 m lăţime în raport cu suprafeţele rămase nedistruse de intervenţii actuale, cu scopul de a salva tot ce a mai rămas nedistrus. A fost cercetată o suprafaţă de 2700 mp, descoprindu-se 16 locuinţe, 37 morminte, 3 vetre în afara locuinţelor , 1 cuptor şi două alveolări folosite drept gropi menajere.
Zona B a fost cercetată între anii 1975 – 1984, amplasată sub poala Platformei Dealul Mare. Prima secţiune (B/S.1) de 50 x 2 m a fost plasată spre est-nord-est ocolind alte saivane şi apoi alte secţiuni paralele cu aceasta la distanţa de 20 m urmărind alte construcţii actuale. S-au realizat 12 secţiuni pe care au fost surprinse, la adâncimi ce variau între 1,60 – 1,90 m, 4 locuinţe şi 5 morminte. Suprafaţa investigată fiind de aproximativ 700 m.
Zona C a fost cercetată între anii 1985 – 1993 legând cele două zone cercetate anterior ; este de fapt centrul aşezării . Au fost deschise 7 secţiuni car eprin complexele descoperite au impus deschideri (casete) ajungându-se la o suprafaţă investigată de circa 800 mp. Au fost descoperite şi cercetate exhaustiv 7 locuinţe. Pe secţiune C/S.1, unde se aflau două locuinţe a fost surprinsă cea de a doua suprapunere (C/L.4 suprapunea locuinţa C/L.3 şi cea de a treia suprapunere (locuinţa C/L.5 care suprapunea Locuinţa C/L.6).
ARHITECTURA AŞEZĂRII
A.LOCUINŢE
Aşezarea de la Trestiana se înscrie între siturile de mare întindere , suprafaţa ocupată de complexele de locuire depăşind 4000 mp. Pentru o mai bună urmărire a descoperirilor suprafaţa a fost împărţită în trei zone A, B, C, terasa inferioară, terasa mijlocie şi zona intermediară, complexele fiind numerotate şi trecute în planurile de săpătură în ordinea descoperirii lor, urmărind sigla zonei.
În timpul cercetărilor au fost descoperite 27 de locuinţe, raportate la unul sau celălalt nivel pe baza stratigrafiei verticale care stabileşte în zona A suprapunerii a locuinţei A/L.3 de locuinţa A/L.2 şi în zona C a locuinţei C/L.3 de locuinţa C/L.4 şi a locuinţei C/L.6 de locuinţa C/L.5 de pe o parte şi a stratigrafiei orizontale pe de altă parte şi prin metoda comparativă.
Amplasarea locuinţelor pe suprafaţa ocupată nu urmăreşte un plan anume, acestea fiind împrăştiate, creînd uneori secvenţe de dispunere a acestora în linie dreaptă (mai cu seamă în nivelul II). Distanţele dintre locuinţele nivelului I sunt cuprinse între 10m (A/L.3 şi A/L.10), 35 m (B/L.1 – B/L.4) şi 14 – 30 m (C/L.2 – C/L.3 – C/L.7), pentru nivelul II distanţele fiins de 10 – 14 m.
Stabilirea şi determinarea formei locuinţelor a fost făcută pe baza aglomerărilor de materiale este momentul să subliniem « curăţenia », lipsa oricărui material arheologic, în stratul de cultură dintre acestea.
Construcţia acestora , arhitectura interioară şi materialul conţinut ne permit să facem observaţii asupra acestora şi să stabilim tipul de locuinţă şi semnificaţia/funcţionalitatea acestora pe nivele.
În nivelul I tipurile de construcţii sunt :
-locuinţa semiadâncită (semibordei)
-locuinţa de suprafaţă
-locuinţa de suprafaţă cu groapă culturală.
Locuinţa semibordei (A/L.3) cu dimensiuni mici de 3,80 x 2,60 m şi cu adâncime de 0,60m de la suprafaţa actuală. Pereţii (deşi resturile sunt f. sumare – mici fragmente de chirpici) erau ridicaţi din nuiele şi o lipitură superficială. Arhitectura interioară se rezumă la existenţa unei vetre distrusă şi întoarsă cu faţa în jos) şi a unei gropi adiacente acesteia, de formă ovală, cu diametrele de 1,30 x 0,60 m şi 0,50 m sub nivelul bazei semibordeiului. Materialul arheologic (ceramica, resturi osteologice, unelte de piatră cioplită şi şlefuiră, unelte de os, elemente plastice) sunt răspândite pe toată suprafaţa măsurându-se în jurul vetrei şi umplând groapa din apropierea acesteia;
Locuinţe de suprafaţă determinate ca atare pe baza aglomerărilor de material au o formă rectangulară cu dimensiuni cuprinse între 10 mp şi 64 mp.
Pereţii locuinţelor aveau o structură lemnoasă (pari şi nuiele de 0,03 – 0,08 m în diametru ) peste care s-a bătut un strat de cele mai mult eori subţire , de lut amestecat cu paie tocate. Singura amenajare a podelei a fost surprinsă în locuinţa B/L.1, unde, pentru nivelarea suprafeţei interioare a locuinţei , terenul a fost săpat, dinspre peretele de est spre centrul locuinţei (vest) pornindu-se de la 0,10 – 0 cm.
Prin arhitectura interioară pot fi sesizate diferenţe car epermit să stabilim menirea pentru care acestea au fost construite :
-Un grup de trei locuinţe : B/L.1 ; B/L.4 şi C/L.7 au, cu foarte mici diferenţe, aceeaşi arhitectură interioară. Fiecare dintre acestea avea în interior construită o vatră, spartă şi întoarsă cu faţa în jos, situate spre nord şi locuinţele B/L.1 şi C/L.7 şi spre vest în B/L.4. Adiacent vetrei din fiecare locuinţă se afla câte o groapă , de formă ovală, cu specificaţii asupra aceleia din B/L.1 care părea o alveolare naturală a terenului, pline cu cenuşă în care era amestecat materiale din toate categoriile : unelte, ceramica, oase de animale, şi întotdeauna plastică (idoli antropomorfi şi zoomorfi. Menţionăm faptul că în locuinţa B/L.4 se afla un depozit de scoici împreună cu celelalte materiale menţionate anteior.
-Locuinţa de suprafaţă cu groapa de provizii (C/L.2) , săpată în trepte, asemănătoare tipului « pivniţă » (maxim, 1996, 56) ŞI CARE, LA Trestiana, păstrează deasupra gropii o suprafaţă (numită de noi anterior « laviţă », care constituia « încăperea » de locuit , unde se afla vatra, în spatele căreia era amenajat un « cotlon » în care erau depozitate fragmente de râşniţă şi pietre arse. Gropi în trepte, dar despre care se sugerează a fi gropi de bordeie, sunt menţionate la Dubova –Cuina Turcului (COMŞA, 1966 ; LAZAROVICI, 1979, 27).
Locuinţa de suprafaţă cu groapă cultuală (C/L.3). Groapa avea forma relativ ovală cu dimensiuni de 5,1 x 5,7 m, săpată în pantă lină, dinspre sud spre nord cu rezervarea unui prag ( pe latura de sud) de 0,30 m lăţime se aşezau ofrande. Pereţii gropii au fost lipiţi în partea superioară (lipitura fiind sfărâmicioasă). Pe fundul gropii, lângă latura de nord, se afla o vatră construită pe un pat din fragmente ceramice, pietriş şi foarte puţine crengi, nederanjată. Construcţia şi conţinutul gropii (predominant elemenţi plastici – idoli antropomorfi, altăraşe, vas de provizii etc) fac să credem că aceasta putea să fie un spaţiu cu semnificaţie cultică (POPUŞOI, 1989-1992).
3.Locuinţa de suprafaţă cu două gropi. Avem în vedere locuinţa C/L.6 în interiorul căreia, pe lângă cele două gropi care comunicau între ele printr-un prag (cu unele asemănări în construcţia B.29) din orizontul II de la Gura Baciului-LAZAROVICI, MAXIM, 1995, 80), se afla o construcţia de piatră, cu fragmente ceramice printre „lespezile” de piatră, asemănându-se cu construcţia de la poduri Ghindaru, unde „în miezul unei vetre” au fost găsite fragmente ceramice, totul fiind pus, de autorul descoperiri lor, pe seama unor practici rituale (MONAH, 1997, 31). Menţionam anterior, existenţa în apropierea construcţiei de piatră, a unei gropi, plină cu cenuşă şi patru figurine zoomorfe. Şi în locuinţa C/L.6 a fost rezervat un spaţiu de locuinţe spre sud-est şi nord-est (aici şi o vatră). Aceeaşi dublă funcţionalitate ca şi în cazul locuinţei C/L.3 credem că are şi locuinţa C/L.6.
În arhitectura interioară menţionăm existenţa unor vetre a căror formă nu poate fi reconstituită decât cu mare relativitate după petele de arsură rămase sub spărturile mozaicale (întoarse cu faţa în jos) ale acestora ca fiind ovale ori rotunde. Construcţia lor s-a făcut pe un „pat” de pietre, cioburi în cazul vetrei din locuinţa C/L.3 din groapa cultuală ori pe un pat de pietriş în amestec cu fragmente de râşniţă în locuinţa B/L.4 şi în cele mai multe cazuri, locuinţele A/L.3; B/L.1; C/L.2; C/L.3 şi C/L.6 din spaţiile rezervate pentru locuit şi din C/L.7.
În nivelul II există ca tip:
Locuinţa de suprafaţă pentru a cărei stabilire, formă şi dimensiuni, s-au luat în consideraţie aceleaşi criterii de răspândirea diferitelor categorii de obiecte (ceramica, unelte, plastică, resturi osteologice). În amestec cu puţine şi mici resturi de la pereţi şi întotdeauna spărturile de vatră întoarse de cele mai multe ori cu faţa în jos pe locul unde au fost construite. Forma acestora este rectangulară cu dimensiuni cuprinse între 3,50 x 5 m şi 6,50 x 8 m. Nu au fost surprinse amenajări ale podelelor şi nici urme de pari, din structura construcţiei existând doar sumare resturi de chirpici friabili (lutul fiind amestecat cu paie tocate). Locuinţele aveau o singură încăpere, nu excludem însă şi posibilitatea ca una dintre locuinţe să fi avut două încăperi (A/L.2). Aici, materialul arheologic era grupat pe două suprafeţe cu resturi de vatră fiecare. Ar mai fi de adăugat faptul că unele dintre locuinţe – A/L.6 şi A/L.7 – să fi fost anexe ale locuinţelor de mari dimensiuni aflate în apropiere – A/L.1 şi A/L.12.
Arhitectura interioară se limitează la existenţa unei vetre (urmând acelaşi „ritual” de spargere a vetrei şi întoarcere cu faţa în jos pe locul unde a fost construită). O excepţie este situaţia întâlnită în locuinţa C/L.1 unde, pe colţul de est-nord-est, pe diagonală, s-au găsit resturile a trei vetre la distanţe de 1,07 şi 1,12 m. La rândul lor vetrele au fost sparte şi întoarse cu faţa în jos. Este greu de sesizat semnificaţia cultică a acestei construcţii.
Vetre au fost găsite şi în vecinătatea imediată a unor locuinţe (V.1) şi pe suprafaţa la distanţe mari, dintre locuinţe (V.2, V.3 şi V4).
Cuptor . Pe S.68, la adâncimea de 0,97, în depunerea galbenă cu concreţiuni calcaroase, a fost descoperit un cuptor, relativ rotund, de dimensiuni reduse, 0,60m x 0,70 m. Acesta avea bolta scobită (cuptorit) în pământ. Înălţimea cuptorului este de 0,15 – 0,17 m. Baza şi pereţii acestuia au fost făţuiţi. Lângă cuptor, spre est , a fost identificată o groapă, cu diametrele de 1,35 – 1,55 m, a cărei bază n-a fost atinsă ajungându-se la adâncimea de 1,85 m de la suprafaţa actuală a solului, datorită infiltrării apei. Groapa porneşte de la baza solului brun (nivelul II – superior) şi este legată de cuptor printr-un canal îngust (0,20 m lăţime) care a servit , posibil la scobirea „camerei” cuptorului. În interiorul cuptorului s-a găsit puţină cenuşă şi câţiva cărbuni.
Dimensiunile reduse ale cuptorului şi modul îngrijit în care a fost întreţinut ne face să credem că era folosit , probabil, la coptul pâinii.
Două alveolări ale terenului aflate, una la vest de locuinţa A/L.1 şi depozitarea resturilor A/L.2 au fost folosite pentru depozitarea resturilor menajere: oase de animale, oale sparte şi câteva aşchii de silex.
Locuinţele adâncite de tip bordei ori semibordei, , asemănător celui de la Trestiana sunt răspândite pe spaţii largi: Banat, Transilvania, Oltenia, Muntenia (LAZAROVICI, 1977; 1979, 1984; LAZAROVICI, MAXIM , 1995; MAXIM 1999; PETRESCU-DÂMBOVIŢA, 1957, POPUŞOI, 1971; 1980; URSULESCU, 1983, NICA, 1971; TEODORESCU, 1963, 251) permiţând să se concluzioneze că sunt locuinţele folosite la începutul stabilirii comunităţii într-o aşezare (URSULESCU, 1983, 1988, 56).
Locuinţa de suprafaţă, construcţia predominantă în aşezarea de la Trestiana, este semnalată ca atare şi în alte aşezări din aria răsăriteană: Suceava (URSULESCU, 1984; 1988), Glăvăneştii vechi (COMŞA, 1978), Măluşteni şi Poeneşti (MANTU, 1992), Valea Lupului (COMŞA, 1992) precum şi în Banat (LAZAROVICI, 1979, 1984), Transilvania (ZAHARIA, 1962; VLASSA, 1986; 1976; MAXIM, 1999), Oltenia (NICA, 1971) Muntenia (TEODORESCU, 1963). Pentru locuinţa de suprafaţă cu „pivniţa” de la Trestiana (C/L.2) semnalări pentru similitudini sunt mai sumare, o menţiune fiind făcută numai pentru Gura Baciului (MAXIM, 1999, 57).
Pentru locuinţa cu amenajare cultică (C/L.3) de la Trestiana nu cunoaştem , deocamdată similitudini, deşi credem că şi în alte aşezări, unele gropi în care elementele plastice de tipul statuetelor antropomorfe şi a altăraşelor sunt frecvente, şi am aminti aici groapa de la Perieni (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, 1957) şi aceea de la Poeneşti (MANTU şi colab., 1992) pot fi spaţii cu semnificaţie cultică.
Vetrele există în toate descoperirile neoliticului timpuriu şi obiceiul spargerii şi întoarcerii cu faţa în jos a fost întâlnit şi la Cârcea Izlaz, nivelul II (NICA, 1985, 33) şi Gura Baciului (LAZAROVICI, MAXIM, 1995, 91). De asemenea gropi adiacente vetrelor deşi mai rar ele sunt semnalate în literatura arheologică (KUTYIAN, 1944, II, 91/92; URSULESCU, 1983, 1988).
Cuptoare săpate în malul şanţului ca cel întâlnit la Trestiana au mai fost semnalate la Leţ (NESTOR, 1957, 61), Cârcea (NICA, 1977, 30-31), Moldova Veche (LAZAROVICI, 1979, 27).
B.MORMINTE
Pe suprafaţa investigată la Trestiana au fost descoperite şi cercetate şi 42 de morminte. Dintre acestea 37 s-au găsit pe suprafaţa zonei A şi 5 pe suprafaţa zonei B. Elementele de inventar însoţitor ne-au permis să stabilim faptul că: 11 morminte au aparţinut populaţiei Starčevo -Criş; 5 populaţiei culturii Noua (a cărei aşezare se află la cca 500 m spre vest); 3 populaţiei hallstatt-ului şi 1 mormânt epocii migraţiilor. Lipsa oricărui element de inventar nu ne-au dat posibilitatea să raportăm cele 21 de morminte nedatate la nici unul din etajele anterioare. Aceasta pentru faptul că ritul de înmormântare în poziţie chircită acelaşi la cele două civilizaţii nu ne-a oferit elemente de departajare, cum de altfel, nu s-a putut realiza nici prin studiul antropologic.
MORMINTE STARČEVO -CRIŞ
Cele 11 morminte care aparţin populaţiei Starčevo -Criş sunt amplasate în perimetrul zonei A (6 morminte) şi a zonei B (5 morminte), în imediata apropiere a locuinţelor (M.6 şi M.9) şi în spaţiul dintre locuinţe (M.18; M. 30; M.32). În zona B mormintele au fost amplasate în locuinţa (B/M,1 şi B/M.3) şi în imediata apropiere a acestora (B/M.4 şi B/M.5).
Adâncimea la care se aflau mormintele: 0,25 /M.6), cele mai multe între 0,55 – 0,65 m (M.9; M.18; M.30; M.32); la 1,90 – 2,15 (B.M.2 şi B/M.1). Mormintele B/M.4 şi B/M.5 se aflau la adâncimea de 1,60 m depuşi probabil, pe sol, aceasta fiind şi adâncimea la care se aflau locuinţele în apropierea cărora aflau (B/L.3 şi B/L.4). Lipsa dintre speciile de paleofaună din primele loturi studiate cu unor animale (câine, porc) care puteau devasta mormintele ni s-a părut verosimilă înmormântare pe sol. Revenim, fără să aducem deocamdată o explicaţie asupra părerii noastre anterioare privitoare la înmormântarea pe sol, cele două specii încredinţate existând în noul lot analizat de prof. Sergiu Haimovici.
Ritul de înmormântare folosit este inhumaţia în poziţie chircită (în M.6; M.9; M.18; M.32; B/M.1; B/M.2; B/M.4 şi B/M.5), în poziţie întinsă (copilul din B/M.3) şi ciopârţirea şi amestecul cu fragmente ceramice într-o groapă circulară plină cu cenuşă (B/M.3). Chircirea decedaţilor este moderată în mormintele M.6; B/M.4 şi B/M.5) (fig. 164/2, 3; 165/11) accentuată în M.9; M.18; B/M.1 (fig. 164/4; 165/2, 3) şi între aceşti parametri M.30 şi B/M.2 (fig. 166/1; 165/2). Poziţia mâinilor nu indică un canon anume acestea fiind aduse sub bărbie (M.6 şi B/M.2), strânse pe abdomen (M.18) mâna dreaptă sprijinită pe cotul mâinii stângi care, la rândul ei, era întinsă pe lângă corp (M.9). Orientarea decedaţilor nu este unitară, fiind cu capul spre nord (M.6; B/M.4 şi B/M.5) cu capul spre sud (M.30; M.32 şi B/M.2) şi cu capul spre est (M.18 şi 129, 130, 133) aceasta realizându-se prin „culcarea decedatului pe partea dreaptă sau stângă. Dr. Ursulescu remarca preferinţa comunităţilor Starčevo -Criş de a depune decedaţii cu capul spre răsărit (URSULESCU, 1978, 83-84). Decedaţii erau aşezaţi pe fragmente ceramice (uneori acestea fiind numai sub cap) şi „înveliţi” cu fragmente ceramice din vase mari de provizie (fig. 164/1).
În mormântul M.30 observăm spargerea rituală a unor vase peste torace şi acoperirea ofrandei cu jumătate de vas. Câteva lame de silex constituiau inventarul depus în B/M.1 şi un fragment de teslă inventarul B/M.5.
Studiul antropologic a determinat existenţa a câte doi indivizi (punând astfel în evidenţă înmormântările duble) în mormintele : M.9 şi M.32. Unul dintre scheletele din M. 9 (9B), posibil să fi fost a unui bărbat matur datele antropologice indicându-l a fi „fie tipul nordic, fie cel protoeuropoid” 8NECRASOV, ANTONIU, 1979, 22). În mormântul M.32 au fost depuşi doi indivizi – adult şi copil. Din scheletul de copil s-au păstrat câteva fragmente de la braţe şi câtiva muguri dentari şi dinţi de lapte aparţinând unui copil de 10 luni, iar din scheletul de adult doar fragmente din cutia craniană (NECRASOV, ANTONIU, 1979, 24).
În ritualul de înhumare sesizăm şi depunerea de ofrande toate de natură animală indiciile fiind : în M.6 – radius de ovicaprin, M.9 – tibie de ovicaprin; M.30 – calcaneu de bovid şi molar de ovicaprin.
Stidiul antropologic indică existenţa a două femei mature – una din M.6 de aproximativ 45 de ani; patru bărbaţi: în M.9, )A=adolescent 17-18 ani; 9B-adult; în M.30 tânăr în jur de 30 de ani; în M.18 – bărbat matur =45-50 de ani; trei copii: M.32 – copil de aproximativ 10 luni; în B/M.4 –copil; în B/M.5 copil, ultimii două fără studiu antropologic ca şi scheletele , probabil de adulţi din B/M.1 şi B/M.2.
Analogii: descoperiri de morminte în perimetrul aşezărilor s-au făcut pe o arie foarte largă. Amintim aici doar dintre cele mai apropiate pe acelea de la Valea Lupului (COMŞA, 1970, 83), Suceava (URSULESCU, 1978, 83-85), Gura Baciului şi Cluj, centru (VLASSA, 1978, 83-87; 1970, 531-533; LAZAROVICI-MAXIM, 1995, 188; GORNEA, 1977, 82-83) şi în zone mai îndepărtate: Starčevo şi Tecic (GARALANIN, 1954; 154; BRUKMER, 1974, 38), Devanza, Kotocpart, Szarvas (KUTZIAN, 1944, 93-96) precum şi acelea menţionate de dr. Comşa de pe teritoriul Bulgariei (COMŞA , 1960, 83-84).
Dispunerea mormintelor pe suprafaţa aşezării, lângă locuinţe sau în interiorul locuinţelor este legat de ritul şi ritualul funerar, de asemenea existent pe spaţii foarte largi.
Înmormântări în interiorul unor locuinţe sunt, la rândul lor, menţionate în literatura de specialitate a descoperirilor mai vechi, vezi menţiunea Kutzin de mai sus, apoi la Starčevo , Tecic (GARASANIN, 1954; BRUKNER, 1974, 39).
De asemenea ritul inhumaţiei în poziţie chircită pe de o parte, aşezarea cu capul în orientare diferită, aşezarea defunctului pe „covor de cioburi” sunt pe larg discutate în bibliografia deja enunţată.
Din punct de vedere antropologic o analiză pertinentă, în relaţia cu alte descoperiri este făcută în monografia Gura Baciului (LAZAROVICI, MAXIM, 1995, 194-195) în interiorul căreia observăm stabilirea unei corelaţii între M.6 de la Trestiana cu M.2 de Gura Baciului şi M.24 de la Ostrovu Corbului. Introdus într-un fişier din Baza de cunoştinţe în vederea prelucrării matematice de către dr. Zoua Maxim s-a observat o mai mare apropiere între M.6 de la Trestiana şi M.24 de la Ostrovu Corbului (MAXIM, 1999, 60) decât cu acela de (M.2) la Gura Baciului.
UNELTELE
Din locuinţele cercetate în ambele nivele s-au adunat numeroase unelte din piatră, os, cupru precum şi unele obiecte folosite la activităţile casnice.
A.UNELTELE se disting cele două categorii general cunoscute : 1 uneltele de piatră cioplită şi 2 uneltele de piatră şlefuită.
1.Uneltele de piatră cioplită cuprinde un lot de 1851 piese a căror repartiţie pe nivele este de 847 (46,65%) provenite din locuinţele nivelului I şi 1014 (53,35%) din locuinţele nivelului II. Frecvenţa acestora în ambele nivele este inegală numărul acestora fiind cuprins între ---- în locuinţele nivelului I şi în cele ale nivelului II.
Materia primă folosită pentru obţinerea acestora este variată pe primul loc situându-se silexul, provenite din depozitele de pe Prut, din zonele Central- Moldoveneşti şi puţine de Nistru, culorile fiind de la brun-cenuşiu – alb transparent; opalul (zisul silex din Platforma Prebalcanică din depozitele de la sud de Dunăre (COMŞA, 1994, 17), în ultimul timp nefiind excluse sursele locale (acelaşi autor). Prezenţa lor în stadiu de unealtă finită ne face să credem în pătrunderea lor odată cu comunităţile venite. Culoarea opalurilor existente cuprinde nuanţe de la galben, crem, galbui-roşcat, până la roşu-brun cu puncte sau pete albe; obsidianul găsit în mai toate locuinţele , mai frecvent şi cunoscând toate structurile de prelucrare – unelte, material brut, aşchii de prelucrare şi câte un foarte mic nucleu-, s-au aflat în locuinţele B/L.1 şi B/L.4. Sursele de provenienţă şi la Trestiana pot fi aceleaşi care au fost stabilite pentru aria de răspândire a marelui complex: Munţii Bukk (Păunescu, 1970, postolând şi eventuale surse în munţii Harghita; NANDRIŞ, 1977, 207), Melos (VLASSA, 1976, 258; MAXIM, 1993; LAZAROVICI, MAXIM, 1995, 156-157; Munţii Oaş, LAZAROVICI, 1984; LAZAROVICI-MAXIM, 1995, 156); gresiile silicioase; silicolitul fin (fragmente de topoare rebutate) Sunt şi de încercări de extrageri de lame din jasp. În toate locuinţele se întâlnesc unelte microlite de dimensiuni mijlocii şi doar câteva de caracter macolit (în locuinţele C/L.2; C/L.3; B/L.2). Primele studii privitoare la tipologia utilajului cioplit (din locuinţele zonei A) au fost realizate de Al. Păunescu (PĂUNESCU, 1970). Tipologic cele mai multe unelte sunt lamele (fig. 1/27, 28,36; 3/25, 31; 5/28), cel mai adesea trunchiate la unul sau ambele capete, retuşate (fig. 1/4; 3(23; 8/24) sau cu retuşe la folosinţă (1/33, 39; 6/23); printre piesele geometrice – 3 trapeze (fig. 1/8, 10, 1), alături de care lame trunchiate „dinţi” pentru seceri, puternic lustruite pe una sau ambele feţe (fig. 1/48; 6/27, 35, 3/27,28; 40, 3/27; 3/8; 6/22, 35, 40, 7/17, vârfurile sfredele (fig. 1/43; pentru perforarea uneltelor de os; gratoare mici de tradiţie epipaleolitică (fig. 3/1-11,15; 9/10, 18); un vârf cu peduncul zis „swiderian” (fig. 8/4); „cuţite” (4/37; 7/20; 10/17, 13; 22), lame neretuşate (fig. 1/34; 5/18, 22), nuclee; 2/1; 15 –20; 3/32, 33; 4/39, 40; 7/26, 29; 10/23; 11/36. Prezenţa unor nuclee de obsidian, epuizate (L/49; 2/14; 6/39) cât şi folosirea fragmentelor de topoare din silicolit (fig. 5/31; 12/33) pentru detaşarea de lame indică faptul că în aşezarea de la Trestiana se ducea o viaţă economica dinamica care necesita unelte, şi cu aceasta materia adusă de la mare depărtare prin intermediul schimbului.
2. Uneltele de piatră şlefuită sunt în număr de 87 găsite în 8 locuinţe din nivelul I şi în 10 locuinţe din nivelul II, frecvenţa fiind de 55,17% / 43,83%.
Materia primă folosită pentru obţinerea acestora este: marna bituminoasă, recoltată din zona flişului extra carpatic (MUTIHAC, IONESI, 1974, 281); silicolitul rocă sedimentară formată preponderent din silice amorfă cristalină sau cuarţ de culoare galbenă cenuşie cu dungi din Carpaţii Orientali şi Platforma Moldovenească (COTOI, GRASU, 2000, 41); gresia cuarţoasă, amfibolit, de culoare cenuşie verzuie, formată în toate zonele pe seama rocilor magmatice (ANASTASIU, MUTIHAC-GRIGORESCU, POPESCU, 1998, 18) şi jasp, aparţinând formaţiunilor de Audia, având o culoare cafenie-brună.
Prelucrarea acestora se făcea în aşezare, în unele locuinţe (A/L.5 şi C/L:3) fiind găsite câte o piesă (ce urma să devină teslă/daltă): una are cioplituri-scurte , succesive ambele feţe şi laturi (23/4) , cea de a doua având începute una din feţe procesul de şlefuire (fig. 17/1). Alte piese care au ceafa prelucrată (fig. 13/1; 18/1; 3-6) iar ultima la care ne referim (fig. 14/5) nu are laturile prelucrate.
Cele mai multe piese au ciobituri la tăiş şi ceafă ori sunt fracturate pe jumătate (fig. 17/4, 19/1, 4; 22/7; 23/2,5; 25/1,2) şi preparate pentru a fi zdrobitoare (fig. 21/6; 24/2-5) sau lustruitoare.
În categoria uneltelor şlefuite cunoaşte ca tipuri:
2.1.tesle; 2 dălţi; 3 topoare; 4 zdrobitoare; 5 lustruitoare; şi includem aici şi râşniţele. De asemenea, remarcăm prezenţa unor piese mici în formă de calapod pe care dr. Silvia Marinescu-Bârlcu le numeşte „herninete” piese cărora li se atribuie roluri simbolice (LAZAROVICI, 1984, 75).
-tesle cu corpul relativ dreptunghiular, tăişul curb foarte ascuţit, secţiune: plan convexă (fig. 13/1; 15/1); uşor ovală (fig. 14/1; 18/6), dreptunghiulară cu colţurile rotunjite (fig. 18/1). Dimensiunile acestora sunt cuprinse între 4,8cm – 5,9 cm).
-tesle cu corpul relativ triunghiular, cu vârful tăiat, tăişul în secţiune plan/convexă (fig. 13/2). Dimensiuni: 7,3cm;
-tesle cu corpul relativ trapezoidal (dif. 17/1a, b; 23/5), aflate în lucru.
2.2.Dălţi: sunt în număr de 10 (nivelul I = 6; nivelul II = 4).
-trei dăltiţe cu corpul îngust, secţiune plan convexă, amintind de forma calapod, două cu tăişul îngust şi ceafa dreaptă (fig. 21/4, 25/5), cu ceafa nefinisată (fig. 18/2). Dimensiuni: 4,3 cm; 5,4 cm; 6,5 cm.
-alte două dăltiţe au formă trapezoidală, secţiune plan convexă, tăiş oblic, ceafa dreaptă (fig. 14/7) ori uşor curb (fig. 14/5). Dimensiuni: 4,8cm; 4,9 cm.
-trei dăltiţe au corpul plat, corpul piriform şi ceafa neprelucrată (fig. 18/4) ori corpul triunghiular (fig. 22/1) cea de a doua cu corpul relativ dreptunghiular (fig. 22/6). Dimensiuni: 11,4 cm; 5,6 cm şi 5,8 cm. Au fost lucrate din jasp.
2.3. Topoare. Lotul cuprinde 41 de piese (procentual 41,30%, nivelul I: 58,70 % = nivelul II. Piesele au fost lucrate din marnă (10,91%; silicolit (83, 86%; gresie (5,23%).
Toate au ciobituri de folosire.
Tipuri:
-topoare de formă triunghiulară, cu ceafa şi tăişul uşor curbe, cu secţiune ovală sau plan convexă (fig.15/3; 22/5; 25/8). Dimensiuni: între 8,1 cm şi 9,5 cm).
-topoare de formă dreptunghiulară, cu ceafa şi tăişul curbe, secţiune rectangulară (cu colţurile rotunjite) şi plan convexă (fig. 23/1; 25/7, 9). Dimensiuni: 9,3 cm – 12,3 cm;
-topoare trapezoidale cu tăişul curb, ceafa dreaptă sau curbă şi secţiune plan convexă (fig. 16/6; 17,3,5; 21/7). Dimensiuni: 6,3 cm; 8,4 cm; 9,3 cm.
-topoare calapod, masive, cu tăişul şi ceafa curbe, cu secţiune plan convexă 8fig. 16/7; 25/1, 3). Dimensiuni: 12,4 cm – 12,4 cm – 13,4 cm.
Toate au ciobituri de folosire.
Cele mai multe sunt în stare fragmentară (fig. 150/3; 151/1-10).
2.4.Zdrobitoare/ferecătoare: de formă rotundă/uşor ovală (150/4, 5) ori cilindrică (13/4; 15/5; 24/5; 150/7,11).
2.5. Lustruitor, lucrat din jasp (de dimensiuni mici (fig. 150/8).
2.6. Alte piese: fragmente de piese, atipice (fig. 150/6).
B. UNELTE DE OS
Lotul uneltelor de os însumează un număr de 102 piese parte dintre acestea (spatule/linguri şi ace) constituind obiectul unor analize aprofundate conform reperelor metodologice actuale (BELDIMAN, 1999, POPUŞOI –BELDIMAN, 1993-1998, 82-115); BELDIMAN – POPUŞOI, 2002). Acestea provin din 16 locuinţe (7 locuinţe nivelul I şi 9 locuinţe nivelul II), plasate pe cele trei zone investigate. Procentual remarcam faptul că în primul nivel numărul pieselor este 74 (74,66%), în cel de al doilea numărul fiind de 28 piese (25,06%). Discrepanţa numerică o constatăm şi în ce priveşte prezenţa acestora în locuinţe. În acest sens în câteva locuinţe (C/L.3; B/L.4; C/L.2; C/L.7) numărul acestora este cuprins între 27 – 12 în timp ce în altele s-au găsit doar câte 1 – 3 piese (TABEL 3.).
Materia primă din care au fost lucrate sunt oasele lungi şi plate de mamifere domestice (ovicaprine şi bovine) şi sălbatice (mistreţ şi cerb) (BELDIMAN, 1999).
Sub raport tipologic nu se constată diferenţe majore astfel că vom trata lotul uneltelor de os fără departajare stratigrafică, punctând , acolo unde se impune , eventualele diferenţe.
Din punct de vedere tipologic include:
1.ace
2.vârfuri/împungătoare
3.spatule = 27
4.netezitoare = 16
5.dăltiţe = 3
6.gratoare = 2
7.retuşoare = 1
8.săpăligă = 1
9.alte piese = 8.
1.ACE DE CUSUT
Lotul acelor de cusut cuprinde un număr de 16 piese provenite din 6 locuinţe (5 – locuinţe nivelul I: B/L.4; C/L.2; C/L.3 şi C/L.7 şi 1 locuinţă nivelul II:C/L.5. Trei dintre acestea (28/4; 31/5; 32/4) au fost lucrate din metapodii de ovicaprin (BELDIMAN-POPUŞOI, 2001, 357, 385). Celelalte fiind lucrate atât din oase lungi de bovine ori de ovicaprine.
Fabricarea acelor de cusut cu ureche de la Trestiana parcurge mai multe etape: debitajul; fasonarea generală; perforarea; fasonarea funală şi finisarea (BELDIMAN – POPUŞOI, 2001, 363), procedeele fiind cunoscute şi la alte categorii de obiecte din aşezarea în discuţie (spatule, netezitoare, obiectelor port/podoabă etc), pe de o parte, iar de altă parte, tehnica fiind standardizată pe spaţii largi în aşezări: Starčevo – Criş din România, Europa central-estică, sud-estică şi vestică, orientul apropiat etc (BELDIMAN, 1999, 262 – 405 şi bibliografia).
Acele de cusut cu perforaţie de la Trestiana sunt finisate integral, perforaţiile acestora fiind de formă circulară (fig. 31/5), elipsoidală (fig. 27/4, 9; 28/2; 32/4) şi ovală (fig. 28/4).
Tipologic, după forma perforaţiilor acele de la Trestiana se includ în subtipul –acul de cusut cu perforaţie proximală, variantele A I 12 a a; A I 12 a 2 şi A I 12 a 3.
Varianta A I 12 a 1 – ac cu perforaţia circulară realizată unilateral prin rotaţie continuă, rapidă (fig. 31/5) având analogii la leţ (BELDIMAN, 1999, Pl. 122/B.6; 2001, 375; şi o largă bibliografie.
Varianta A I 12 a 2 - ac cu perforaţie ovală –(BELDIMAN - POPUŞOI) (fig. 28/4) realizată bilateral asimetric prin şănţuire axială şi rotaţie alternativă cu analogii la Tell Aswad – Siria (BELDIMAN, 1999; BELDIMAN – POPUŞOI, 375).
Varianta A I 12 a 3 – cuprinde 4 ace cu perforaţia elipsoidală/biogivală (fig. 27/4, 9; 28/2; 32/4) prin şănţuiri axiale repetate, aplicate bilateral, perforaţia fiind rezultatul joncţiunii celor două şănţuiri.
2. VÂRFURI/ÎMPUNGĂTOARE
Un număr de 28 de vârfuri/împungătoare au fost găsite în 9 locuinţe. Dintre acestea doar 5 s-au păstrat întregi (fig. 26/6, 11; 27/5; 30/2, 9) celelalte păstrând doar 173 – Ľ din piesă. Multe dintre acestea sunt aşchii/lame din oase lungi care au suferit o amenajare doar în partea proximală (fig. 26/10; 28/11; 29/4; 31/1, 2, 8-10,18-19).Funcţionalitatea acestora era aceea de a străpunge pieile sau ţesăturile premergătoare penetrării acestora cu acul cu fir.
3.SPATULE
Lotul spatulelor este format din 27 de piese provenite din 14 locuinţe (6 locuinţe nivelul I: A/L.3; B/L.4; C/L.2; C/L.3; C/L.7 şi 8 locuinţe nivelul II: A/L.2; A/L.9; A/L.12; B/L.2; B/L.3; C/L.4 şi C/L.5). Materia primă folosită pentru realizarea acestora o constituie în întregime metapodiile de bovine. Întregi sunt doar 3 spatule (11,11%, un procent de 25,93% sunt fragmentare şi cele mai multe, 62,96% sunt fragmente.
În fabricarea lor s-au parcurs cele două mari etape ale „lanţului operator” debitajul şi fasonarea cu verigile succesive, procedeul fiind bine definit (NANDRIŞ, 1972, 80 – 82; MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY, 1988, 334-335; BELDIMAN, 1999). Finisarea acestora este integrală.
Tipologic au putut fi stabilite două subtitluri cu câte două variante:
Subtipul I: cu treimea superioară a piesei net delimitată şi cu baza profilată cu contur în formă de „U” sau „V” şi mâner oval sau circular în secţiune (definite drept linguri cu baza căuşului în „V” – NANDRIŞ, 1972, 63-64). După forma părţii superioare se deosebesc variantele:
-1a: spatule cu PD(partea distală largă în formă eliptică şi marginile convexe (fig. 26/1; 27/7; 28/1, 3; 29/5; 30/4, 6, 10; 32/11; 34/8; 35/1, 8).
Dimensiunile pieselor sunt: L=130-200mm, cu predominarea celor 140 – 160 mm şi l: 2,1 – 2,8 mm.
-1b: spatule cu P.D. îngustă, de formă triunghiulară alungită şi marginile rectilinii divergente (fig. 26/12; 27/5; 30/5; 32/7, 13; 34/4; 35/2, 4, 6).
Subtipul 2 piese cu partea superioară evazată progresiv, de formă trapezoidală alungită şi capătul lăţit al piesei (ED) convex. După forma secţiunii; PM se deosebesc subvariantele:
-2a: cu secţiune triunghilară aplatizată (fig. 29/9; 34/1,9). Remarcăm faptul că varianta în discuţie o întâlnim numai în nivelul II (locuinţele A/2 şi A/L.12);
-2b: spatule cu secţiune biconvexă asimetrică sau planconvexă (fig. 27/8; 35/9).
Dimensiunile spatulelor subtipului 2 sunt cuprinse între 90 – 150 mm lungime şi 25 – 27 mm lăţime.
Existenţa urmelor de tocire laterală, pe muchie fiind relevate constant, scurte striuri în fascicole dese, orientate transversal sau oblic pe partea activă datorate efectuării unei operaţii de raclaj unidirecţional sub unghi cuprins între 30o – 65o (BELDIMAN, 1999, beldiman , 1993-1998, 90) indică funcţionalitatea: aceea de spatulă pentru adunarea pulberilor (făină, vopsele) de pe o suprafaţă dură, rugoasă. Asemenea spatulelor de la Trestiana sunt două piese descoperite la Grumăzeşti , incluse în varianta 1a a subtipului I pe care s-au decelat aceleaşi urme de uzură s-au găsit la Grumăzeşti (MARINESCU-BÎLCU, BELDIMAN, 1997) ceea ce confirmă funcţionalitatea pieselor din această categorie.
Analogii pentru piesele de la Trestiana găsim şi în alte aşezări din extremitatea estică a marelui complex: Glăvăneştii Vechi (COMŞA, 1978, 15), Lunca (DUMITROAIA, 1994, 15, 49-50), Valea Lupului 8COMŞA, 1991, 24), Voetin (BOBI, PARAGINA, 1998, 15, 19, 25), SECAREANCA (SAKAROVKA)(DEGRACEV, LARINA, 1991, 1, 10-11), la Cârcea, Grădinile (NICA, 1977, 19; 1980 (1982), 32-33), Besenova-Dudeştii-Vechi, Schela Cladovei (LAZAROVICI, 1979, E/28-36), Leţ (ZAHARIA, 1962).
3.NETEZITOARE
lotul netezitoare este format din 16 piese lucrate din lame de oase lungi de bovine şi ovicaprine, despicate şi polizate numai la un capăt. Partea activă a acestora, este dreaptă (fig. 30/7, arcuită (fig. 28/9; 29/7, 8; 32/10) triunghiulară (fig. 29/3; 30/8; 32/6). Dimensiunile acestora sunt cuprinse între 45 – 115 mm. Corpul pieselor nu prezintă nici urmă de prelucrare.
4. DALTIŢE, pe lame de os 8fig. 88/12; 32/10).
5.GRATOARE pe fragmente de pereţi defensă de mistreţ (fig. 26/5; 34/2).
6.RETUŞOAR (fig. 26/4).
7.SĂPĂLIGĂ (fig. 33) , lucrată din corn de cerb, cu vârful oblic, cu o perforaţie centrală, realizată bilateral, probabil prin rotaţie continuă folosindu-se o tijă (BELDIMAN, 1999; POPUŞOI, BELDIMAN, 2000).
8.ALTE PIESE: un fragment de mandibulă de bovideu cu o perforaţie centrală (fig. 26/2); eboşă pentru ac (fig. 28/10); mandibulă de bovid în lucru (fig. 34/7); un grup de 4 fragmente de os cu urme ale activităţii de debitaj.
C. UNELTE DE CUPRU
Din locuinţa B/L.4 provine un ac de cupru (fig. 27/1) rectangular în secţiune şi ambele vârfuri ascuţite. Piesa se aseamănă cu piesa de la Balomir – Gura Văii Cioarei găsită în stratul Criş tardiv (VLASSA, 1976, 118). Acul de la Trestiana, găsit în complex închis, este un produs al relaţiilor de schimb cu lumea vinciană.
OBIECTELE DE LUT
Din locuinţe s-au adunat puţine piese de lut legate de îndeletniciri casnice cum sunt torsul şi ţesutul. Din locuinţele nivelului I provin (5 piese, a căror atribute legate de îndeletniciri precise, provin din locuinţele C/L.1 şi C/L.7 (nivelul I) şi alte trei din locuinţele B/L.3 şi C/L.1 (nivelul II). Categoriile de piese sunt: greutăţi (N=4), fusaiole (N = 2) şi jetoane (N = 2).
Ureutăţile au formă circulară (fig. 37/3, 4) sunt lucrate din pastă friabilă (argilă cu mâl) netezite şi lustruite superficial arse slab, culoarea lor fiind cenuşie – gălbuie. Celelalte două (fig. 37/1,21) sunt lucrate dintr-o pastă bună în amestec cu nisip, netezite şi lustruite, arse bine, culoarea cenuşie. Piesele au fost perforate lateral, doar una dintre ele cu urme de folosire prin atârnătoare (fig. 37/4).
Fusaiole (fig. 36/3, 6) sunt lucrate din pastă friabilă (argilă cu mâl) + netezite şi lustruite superficial, arderea slabă. Culoarea neagră – cenuşie.
Jetoane (fig. 36/5, 6) lucrate din pereţi de vase (cu barbotină, ori pictate) pentru care s-a estimat transformarea lor în rondele sau pandantive (aceasta din urmă supoziţie fiind anterioară pentru alte descoperiri (LAZAROVICI, MAXIM, 1995, 155).
Alte piese (fig. 36/3, 7) sunt fragmente din piese cilindrice, perforate longitudinal. Piesele au fost lucrate din argilă cu nisip fin, acoperite cu angobă, una netezită (fig. 36/3) alta puternic lustruită (fig. 36/7) de culoare cafenie-brună. Noi le-am considerat măciuci ?; 3 piese din pastă grosieră cu nisip, neglijent lucrate una având urme, făcute când pasta era moale, nearsă, de buza unui vas sau coş de vatră ? (fig. 36/1).
PLASTICA
O categorie deosebit de importantă pentru relevarea unei activităţi magico-religioase întinse în aşezarea de la Trestiana o constituie cele 81 de piese dintre care 57 (70,37%) din 7 localităţi – nivelul I şi 24 (29, 63%) din 5 locuinţe – nivelul II.
Repartiţia acestora în locuinţe este inegală. În acest sens remarcăm: din locuinţa C/L.3 provin 23 de piese, câte 5 – 7 piese din locuinţele B/L.4, C/L.6, C/L.7, A/L.1 şi câte 2-3 piese în locuinţele A/L.3, B/L.2, B/L.3, C/L.2 şi C/L.5.
În interiorul locuinţelor, acestea se aflau:
-pe o porţiune de vatră nedistrusă (B/L.3);
-în gropi adiacente vetrelor (A/L.3; B/L.4; C/L.7).
-într-o groapă „pivniţă” (C/L.2)
-în groapă cultică (C/L.3; C/L.6)
-printre fragmentele ceramice , osteologice, unelte etc răspândite pe toată suprafaţa ocupată de materialul arheologic.
Categorii:
-Statuete/idoli antropomorfe (N = 20);
-figurine zoomorfe (N = 22);
-„masca”/pandantiv (N = 1);
-altăraşe (N = 25);
-„măsuţă de cult” (N = 1);
-„pintadera (N = 1);
-alte piese (N = 10).
Statuete/idoli antropomorfi sunt puternic schematizaţi, redând sumar elemente anatomice ale feţii (ochi, nas, gură) a părului incizat şi într-un singur caz triunghiul sacru. Se disting 3 tipuri: tipul I (fig. 40/1 a, b, c); în formă de coloană, cu corpul uşor tronconic, capul teşit şi baza circulară. Detalii anatomice: două incizii, scurte-ochii, o împunsătură – gura şi triunghiul sacru incizat. Părul la una dintre acestea este redat prin incizii scurte, pe creştet. (fig. 42/1); tipul II: statuete cu partea s7uperioară în formă de coloană înaltă, uşor tronconică. Detalii anatomice: ochii – două incizii scurte; nasul o uşoară proeminenţă. Părul este redat prin benzi de linii în zigzag care se „revarsă” în valuri (fig. 38/1; 54/1). Una din piese (43/1), cu „nas” proeminent se aseamănă mult cu piesa de la Cernica , cultura Dudeşti (DUMITRESCU, 1974, 178, 185/5); tipul III – statuete cu steatopogie pronunţată (piciorul scund, cu postura voluminos, talpa circulară; (fig. 43/7) cu analogii la Zăuan (LAKO, 1979) ori cu steatopigie moderată (fig. 52/1) de tipul celor de la Homorod (BADER, 1968, 381, 2/1-2); tipul IV: statuete/idoli cu corpul plat (fig. 36/1), străpuns longitudinal de o perforaţie (posibil făcută cu o ţepuşă care urma să fixeze capul ); alte figurine: idol cu corpul în formă de „burduf”; nasul o mica proeminenţă, o mica incizie indicând ochiul (fig. 43/3; fig. 54/3); cap fără detalii anatomice (fig. 41/2 = C/L.3) şi cap cu o proeminenţă ca un „cioc” (fig. 54/3 = C/L.1); unele fragmente (fig. 41/6, 7; 51/6) fără elemente distincte.
Figurinele zoomorfe, în număr de 19 , provin din locuinţele nivelului A/L.3, B/L.4, C/L.3 şi C/L.7 şi din nivelul II din locuinţele A/L.12, B/L.3, C/L.1 şi C/L.5. Raportul între cele două nivele este de 15/12. Sunt redate animale domestice cu corpuri robuste (fig. 38/1), ------------------------------, şi suide şi cu prudenţă, considerăm figurina din B/L.4 ar putea reprezenta un taur (fig. 43/4). Rezervele noastre sunt determinate de lipsa aproape generală a capului (excepţie fiind piesa din C/L.6 – fig. 45/1) şi a picioarelor (fig. 38/4; 40/4, 5, 42/4; 52/4), alteori rămânând doar jumătăţi (partea inferioară).
O piesă ar putea fi o broască (fig. 43/4). Din groapa cultuală construită în locuinţa C/L.3 provin două coarne mici (fig. 41/4, 5) lucrate din lut.
„Masca” (fig. 40/1), lucrată din gresie glauconitică de culoare verde cenuşie de formă triunghiulară cu colţurile rotunjite şi două perforaţii. Înclinăm să o asemuim cu masca reprezentării de pe fragmentul ceramic de la Huşi şi a unei figurine de la Traian-dealul Fântânilor, cultura liniară (DUMITRESCU, 1974, 176, F. 183/1, 7) ori pe măştile triunghiulare a plasticii culturii Vinca (DUMITRESCU, 1974, 181, F. 188/5, 8; LUCA , 1987, 31, 2-4).
Antadera (fig. 39/2) în forma unei gambe de picior uman, cu decor din meandre incizate adânc pe talpă.
„Cui” (fig. 39/1, C/L.2). Piesa în formă de cui cu floarea circulară uşor concavă a fost găsită în locuinţa C/L.2. Lanţul din care a fost lucrat a fost în amestec cu nisip, ars inoxidat, de culoare cenuşie. Analogii găsim la Gura Baciului (LAZAROVICI, MAXIM, 1995, 149, F. 30/2 – pentru care autorul aduce în atenţie piese similare de la Nea Nicomedia şi de la Podgorie din Albania) Asemănare găsim şi cu o piesă de la Vermeşti, inclusă în plastica cucuteniană (MONAH, 1997, F. 23/2).
Idol conic (fig. 41/9 = C/L.3) a fost lucrat din pastă semifină, netezit şi lustruit superficial. Analogii găsim în idolii conici din cultura Cucuteni.
Alte piese, pe care le considerăm cu caracter cultic sunt piesele din locuinţa B/L.3 (de pe segmentul de vatră nederanjată), lucrata din pastă grosieră cu mâl, netezite, lustruite superficial şi slab arse, de culoare cafenie. Forma acestora este relativ dreptunghiulară, palete uşor îngroşate în partea superioară unde au şi o scurtă prelungire laterală. Piesele au câte trei perforaţii laterale şi transversale (la una dintre acestea cele transversale nu străbate piesa) (fig. 53/1, 2).
Altăraşe. Din locuinţele de la Trestiana provin 27 de piese, toate fragmentare. Caracteristicile generale ale acestora nu conduc spre o diferenţeiere tipologică pe nivele , excepţie fiind altarul –suport (fig. 47/1) unic la Trestiana şi necunoscut nouă din ceramica fină, semifină şi grosieră şi au culoare cărămizie, brună ori cenuşie.
Tipologic s-a putut stabili existenţa a 4 tipuri şi mai multe variante.
Tipul I
Altăraşe cu cupa înaltă picioare înalte, arcuite, ovale în secţiune, cu o canelură mediană, longitudinală (fig. 38/6; 40/6; 45/1; 55/5) şi cu butonii în partea superioară. Un exemplar de mari dimensiuni din care se păstreză cca 2/2 (16,8 cm) dintr-un picior (fig. 48/5) a fost găsit în locuinţa C/L.6. Piesele au analogii apropiate la Leţ (ZAHARIA, 1962, 35, f. 7/8), Gura Baciului (LAZAROVICI, MAXIM, 1995, 149; MAXIM, 1999, 127).
-Altăraşe cu cupa înaltă, picioare scunde (fig. 48/3; 49/1); ovale în secţiune, cu un decor din unghiuri realizate prin apăsare şi o proeminenţă conică în partea superioară. Similitudini în varianta 2e a catalogului realizat de dr. Z. Maxim (MAXIM, 1999, 127, A.13/2a).
Tipul II
Altăraşe cu picioare scunde şi cutia patrulateră scundă (dif. 41/2), pe un alt picior asemănător păstrându-se doar urna unde cutia fusese lipită (fig. 51/3). Cele mai apropiate analogii le găsim la Verneşti (Monah, 1976, f. 7/1).
Multe picioare nu ne oferă indicii legate de partea superioară. Acestea sunt scunde cu secţiuni rectangulare (39/5; 43/3), triunghiulară (fig. 39/6) ori ovală (fig. 54/5). Piciorul din locuinţa C/L.2 (fig. 46/3) cu baza relativ pătrată este gol în interior; un altul seamănă cu un mecanism (fig. 49/4). Pe acestea decorul este realizat din incizii, pe unul acestea îmbinându-se în unghi pe cant (fig. 39/6).
Tipul III
Altăraş-suport cu 4 picioare fixate pe o tipsie (fig. 47/1). Piesa este lucrată dintr-o pastă fină, bine lustruită, corpul înalt, de 12 cm, este de culoare cenuşie, perlată iar baza de culoar ebrună, decorul de pe margini este format din incizii fine, meandrice. În aria Culturii Starčevo -Criş din România şi zonele limitrofe piesa rămâne deocamdată , singulară.
Tipul IV
Altar-măsuţă (fig. 39/1) provine din locuinţa B/L.1, lucrată din argilă cu nisip, netezită şi superficial lustruită. Pe suprafaţa inferioară este netezită neglijent. Piesa pare a fo o casetă/cutie. Forma acesteia este păstrată cu părţile laterale păstrate doar pe o înălţime de 1,5 – 2 cm) fără să putem sesiza baza acesteia.
Pe partea superioară şi pe două laturi este decorată cu incizii meandrice foarte fine, decor care este asemănător cu acela de pe piesa de mai sus prezintă multe similitudini cu acela aflat pe unele dintre statuetele de la rast – cultura Vinca (DUMITRESCU, 1987-1988, 35, f. 1/1, 2; 5/23, 24; 13/70, 71).
B. OBIECTE DE PORT/PODOABĂ
Categoria aceasta cuprinde un grup de 15 piese: 5 mărgele; 2 brăţări; 2 pandantive, 1 inel/pandantiv şi alte 3 piese în lucru.
Mărgele. Cele 5 mărgele au fost găsite în trei locuinţe din nivelul I – A/L.3; B/L.4 şi C/L.3. Au fost lucrate din piatră (rocă albă, dură – A/L.3) de formă circulară cu un diametru de 0,75 cm (fig. 38/2; şi din gresie glauconitică, discoidală, cu un diametru de 0,55 cm(fig. 40/3). Alte două mărgele sunt lucrate din lut semifin, de culoare brună-cafenie, una (fig. 48/2), alta tubulară (uşor turtită – ovală în secţiune) (fig. 38/3 – A/L.3). Mărgica din os găsită în locuinţa C/L.3 (fig. 28/4) are o formă tubulară, o lungime de 1,4 cm şi a fost bine lustruită.
Brăţări. Două piese lucrate din corn de cerb (fig. 29/2; 31/14) au fost incluse recent în grupa brăţărilor de tip deschis (BELDIMAN, 2000, 73). Dimensiunile fragmentelor (prin care s-a reconstituit dimensiunile cu un diametru redus al acestora) lasă posibilitatea interpretării acestora ca fiind pandantive.
Pandantive. S-au găsit două pandantive. Unul lucrat dintr-o pastă semifină, de culoare cafenie, are o formă relativ ovală şi este prevăzut cu o perforaţie pentru aducerea firului de suspendare (fig. 38/5 = A/L.3). cel de al doilea este lucrat dintr-o defensă de mistreţ, piesa este curbă, păstrează o perforaţie şi jumătate dintr-o altă perforaţie rămasă după fracturarea piesei (fig. 34/5). Menţiuni de pandantive, relativ asemănătoare,. Sunt la Dubova – Cuina Turcului (PAUNESCU, 1975, 33-35; 12/10; 13/5), la Cârcea (NICA, 1979, 6/19-20); la Dudeştii-Vechi (LAZAROVICI, 1979, 31 E/38( la Valea Lupului (COMŞA, 24), Grumăzeşti (MARINESCU-BÎLCU, BELDIMAN, 1997, 294, 8).
Cu prudenţă, lăsând posibilitatea unei duble interpretări, pentru piesa din B/L.4 (fig. 40/2) credem că poate fi un inel/pandantiv, diametrul piesei fiind de doar 3,2 cm în interior de 2,1 cm.
Alte piese
Din locuinţa C/L.3, o piesă (posibil o bridă) este lucrată din lut, dreptunghiulară, longitudinal, ovală în secţiune şi cu două perforaţii centrale.
CERAMICA
Asemenea aşezărilor cu o cercetare mai largă în a&# |
![](http://www.muzeuparvan.ro/images/SITES_B_sit_trestiana1m.jpg?mvpSes=70e3439515a538bcc36a2041d0103a70")
