
Arhiva evenimente (235)
Comunicat de presă
Eclipsă totală de Lună - 27 iulie 2018
Pe 27 iulie 2018 va avea loc o eclipsă totală de Lună, cel mai important fenomen astronomic din acest an, şi cea mai lungă eclipsă totală din secolul 21, cu durata totalităţii de 1 oră şi 42 de minute.
Fenomenul se va produce în seara zilei de 27 iulie 2018, începând cu ora 20.14, şi se va continua târziu în noapte, eclipsa se va încheia pe 28 iulie 2018, ora 2.28.
Din România eclipsa va fi vizibilă în întregime, maximul producându-se la ora 23.21 (ora de vară). Ultima eclipsă totală de Lună observabilă din ţara noastră în astfel de condiţii a avut loc pe 15 iunie 2011.
Mai mult de atât, chiar pe 27 iulie 2018, planeta Marte se va afla aproape de Lună, distanţa unghiulară va fi de 6,4 grade. Ca spectacolul ceresc să fie complet, în aceeaşi noapte planeta Marte va fi la opoziţie. Când o planeta se află la opoziţie o putem observa în cele mai bune condiţii pe cer toată noaptea, având maximul de strălucire şi diamentrul aparent maxim vizibil prin telescop.
Cu prilejul acestui fenomen astronomic, echipa de la Observatorul Astronomic al Muzeului "Vasile Pârvan" din Bârlad, va organiza mai multe activităţi cu scopul popularizării şi promovării astronomiei în rândul publicului.
În seara zilei de 27 iulie 2018 (vineri) ora 19.00, vă invităm la sediul Observatorului Astronomic, str. Republicii nr. 235, la o prezentare publică, unde o să vorbim despre eclipsele de Lună.
Între orele 21.00 - 1.30, o să organizăm observaţii astronomice în stradă, în zona parcului "Victor Ion Popa" (pe trotuar la strada principală).
În acelaşi timp, cu ajutorul telescopului principal de la sediul Observatorului Astronomic, o să transmitem live eclipsa totală de Lună pe facebook. Pagina oficială a Planetariului şi a Observatorului Astronomic din Bârlad: www.facebook.com/astrobarlad, şi pe site-ul AstroBârlad: www.astrobarlad.wordpress.com.
Observaţiile astronomice din stradă şi transmisia live pe Internet vor fi posibile numai dacă cerul va fi senin!
Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariu/Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad
Web site: www.astrobarlad.wordpress.com
Facebook: www.facebook.com/astrobarlad
--
În conformitate cu Regulamentul UE 679-680/2016 şi Directiva 95/46/CE vă aducem la cunoştinţă că acest mesaj este unul de informare, deoarece adresa dumneavoastră de e-mail figurează în baza noastră de date.
Din partea Muzeului Vasile Pârvan, veţi primi informări referitoare la:
ü Invitaţii la evenimente şi vernisaje ;
ü Informaţii şi noutăţi privind activitatea muzeală;
ü Communicate de presă;
ü Alte informaţii cultural ştiinţifice.
Dacă nu mai doriţi să primiţi informaţii de acest gen din partea noastră trimite-ţi un e-mail cu subiectul “dezabonare” la adresa muzeuparvan@gmail.com .
MUZEUL „VASILE PÂRVAN“ BÂRLAD
COMUNICAT DE PRESĂ
În Anul Centenar al Marii Uniri, sub egida Muzeului „Vasile Pârvan”, a Primăriei şi a Consiliului Municipal Bârlad, a Consiliului Judeţean Vaslui, Municipiul Bârlad va găzdui în perioada 20 – 29 iulie 2018 prima ediție a Taberei de Creație – Pictură, care va reuni opt pictori consacrați, membri ai U.A.P. din România. Este vorba de artiști care, în decursul timpului, au inițiat și au participat la numeroase expoziții personale și de grup, în țară și în străinătate. Sunt opt profesioniști care în creațiile lor, au abordat și abordează tehnici, tematici diferite, unindu-i talentul, plăcerea de a picta și dorința de a oferi semenilor frumosul. Vor fi prezenţi şi vor picta pentru bârlădeni, artiștii: Liviu Suhar, Florin Morun, Dumitru Macovei, Carmen Poienaru, Letiţia Oprişan, Ioan Oratie, Costin Neamţu şi Corneliu Vasilescu, care vor avea libertatea de a aborda orice subiect, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad urmând să organizeze expoziții temporare cu lucrările participanţilor la Tabără.
Inițiind acest proiect, patrimoniul local se va îmbogăți continuu, iar unii dintre cei mai reprezentativi pictori ai țării vor avea posibilitatea să-și promoveze propriile creații.
Cu ocazia evenimentului, artiştii invitaţi vor vizita locuri pitoreşti din zonă şi vor asista la spectacole susţinute de artişti locali, având astfel posibilitatea să se întâlnească şi să cunoască mai bine oamenii şi frumuseţile din Bârlad şi din zona de sud a judeţului Vaslui.
În cele zece zile, publicul bârlădean va avea posibilitatea să-i întâlnească pe artiști în diferite locuri alese de ei pentru realizarea lucrărilor pe care şi le-au propus.
Dorim ca această primă ediție a Taberei să se transforme într-o permanență, astfel încât Bârladul și bârlădenii să fie tot mai bine conectați la actul de cultură oferit de artiști importanți ai țării.
Organizatorii
Comunicat de presă
RECITAL VOCAL INSTRUMENTAL „PRELUDIUL GLORIEI” DIN CADRUL FESTIVALULUI NAȚIONAL
„REMEMBER ENESCU”
„Muzica nu este, cum crede atâta lume, numai visare și distracție. E muncă, muncă grea, dar și imens de binecuvântată” spunea George Enescu la începuturile carierei sale.
Muzeul "Vasile Pârvan" are deosebita bucurie de a organiza o nouă întâlnire, ultima din această stagiune, cu membrii Fundației Culturale „Remember Enescu”, colaboratori vechi și statornici ai instituției noastre. Distinsa profesoară Mihaela Tomescu cea care, de mulți ani, reușește să adune, în jurul său și a muzicii, pe cei mai talentați tineri muzicieni din România, ne propune, spre ascultare, noi nume de tineri talentați. Și de această dată vom putea vedea la lucru, în recital, atât tineri aflați la primii pași pe calea anevoioasă a învățării, cât și muzicieni cu mai multă experiență muzicală, obținută în urma participării la numeroase concerte, recitaluri și concursuri.
Ne vor oferi adevărate bijuterii muzicale –TUDOR JORA, MONICA ŞI EMILIAN RUSU-DONIGHEVICI, ANA RAICU, GHEORGHE ROBERT GHEORGHIU, MATEI BĂDĂRUŢĂ, ANDREI BĂDĂRUŢĂ, DIANA BÂLCU, ANDREEA GAVRILUŢI, TRIO “ARMONIA”: MARIUS BĂDĂRUŢĂ, ANDREI BĂDĂRUŢĂ, MATEI BĂDĂRUŢĂ.
ACOMPANIAZĂ: EMILIA MOCANU, LAURA TURTĂ
În cadrul programului vom audia lucrări de: A. Helev, L. van Beethoven, Flemming, W.A. Mozart, B. Dubosarski, Carmen Petra Basacopol, F. Schubert, P. de Sarasate, J. Lowland, P. I. Ceaikovski, J. Brahms, G. Bizet, J. Kerestely, Francesco Cilea, G. Puccini, Ch. Gounod
PARTICIPĂ TINERI INTERPREȚI DE LA: ŞCOALA GIMNAZIALĂ DE ARTE „NICOLAE TONITZA” BÂRLAD, COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE „GEORGE APOSTU” BACĂU, COLEGIUL DE ARTE „CARMEN SYLVA” PLOIEȘTI, LICEUL DE ARTE „MARGARETA STERIAN” BUZĂU
Recitalul va avea loc duminică 10 iunie 2018, ora 11.00 la Pavilionul Expozițional Marcel Guguianu, din str. Transilvaniei 4 – 6.
Director,
Mircea Mamalaucă
CONFERINȚA „EXPERIMENTE CU PRIVIRE LA MUZICA PREISTORICĂ”
Marți, 05 Iunie 2018 05:28 Written by Mircea OComunicat de presă
CONFERINȚA „EXPERIMENTE CU PRIVIRE LA MUZICA PREISTORICĂ”
Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad are deosebita plăcere de a organiza o nouă conferință cu tematică arheologică în colaborare cu Muzeul Județean Botoșani.
Invitații dr. Adela Kovács de la Muzeul Județean Botoșani și Silviu Gridan, Asociația ArheoVest Timișoara vor face referire la posibilul rol pe care l-a avut o categorie de vase ceramice „speciale” aparţinând Culturii Cucuteni – vasele suport. Acest tip particular de vas ceramic, apare frecvent în muzee, publicaţii şi rapoarte arheologice.
Tipurile de vase care fac obiectul conferinței au mai multe denumiri în literatura de specialitate: vase-suport, suport de fructiere, picior-suport. Din punct de vedere formal, se prezintă sub două tipuri generale, unele „monoclu” respectiv cilindru simplu şi altele „binoclu” realizat prin alăturarea a două piese cilindrice, unite prin punţi. Caracterul „special” al vaselor suport, este dat de caracteristicile constructive şi de posibilul mod de utilizare.
Se vor prezenta rezultatele experimentului, care a avut drept scop demonstrarea că această categorie de vase ar fi putut avea rolul de suport pentru construirea unor instrumente de percuţie membranofone. Cu alte cuvinte, aceste vase ar fi putut fi utilizate ca vase-tobă.
Conferința va avea loc sâmbătă, 9 IUNIE 2018, ora 1100, la sediul central al muzeului din str. Vasile Pârvan, nr. 1.
Organizator muzeograf Mircea Oancă
MUZEUL „VASILE PÂRVAN“ BÂRLAD
str.Vasile Pârvan nr.1, cod.731050
tel. 0235.421.691, 0335.404.746
fax. 0235.422.211
http://www.muzeuparvan.ro/
email:muzeuparvan@gmail.com
www.youtube.com/channel/ UCTwA4HsW7ARRi7TV4GuMwhw
COMUNICAT DE PRESĂ
ŞCOALA DE VARĂ DE ASTRONOMIE
"DESCOPERĂ UNIVERSUL!"
EDIŢIA A VII-A, 6 - 9 IUNIE 2018
În perioada 6 – 9 iunie 2018, Observatorul Astronomic şi Astroclubul “Perseus” din cadrul Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad va organiza cea de-a VII-a ediţie a Şcolii de vară de Astronomie “Descoperă Universul!”.
Şcoala de vară de Astronomie reprezintă un bun prilej pentru promovarea şi popularizarea astronomiei în rândul tinerilor, elevilor şi a publicului larg. Timp de patru zile, membrii Astroclubului „Perseus” vor susţine cursuri pentru o gamă variată de public (elevi, liceeni, studenţi, etc.), adaptate pe înţelesul tuturor.
Cei care vor prezenta se numesc lectori, şi majoritatea dintre ei sunt membri în Astroclubul "Perseus" al Muzeului "Vasile Pârvan" din Bârlad. La finalul Şcolii de vară de Astronomie toţi participanţii vor primi diplome de participare.
Prezentările se vor desfăşura după un program bine stabilit. Începând cu după amiaza zilei de miercuri 6 iunie, şi până sâmbătă 9 iunie 2018, între orele 18.30 – 21.30, se vor desfăşura cursuri teoretice de astronomie, concursuri şi experimente. După ora 21.30, cursanţii vor participa la observaţii astronomice. Activitatea se va desfăşura la sediul muzeului din strada Republicii nr. 235, unde este şi Observatorul Astronomic.
În ziua de 7 iunie 2018, cursurile vor avea la Planetariu (Pavilionul „Marcel Guguianu”), str. „Marcel Guguianu” nr. 4.
Programul Şcolii de vară de Astronomie, „Descoperă Universul!”
Ediţia a VII – a, 6 – 9 iunie 2018
6 iunie 2018
- 1830 – Deschiderea Şcolii de vară de Astronomie - Lect. Ciprian Vîntdevară;
- 1845 – Prezentarea concursului "Space Engineers"- Lect. Timotei Bîgu;
- 1900 – Sistemul Solar - Lect. Darius Galben;
- 1930 – Bun venit în Univers - Lect. Ciprian Vîntdevară;
- 2030 – Pauză;
- 2045 – Rubrica: ştiinţa pentru toţi - Lect. Mirela Petrea;
- 2100 – Fenomene astronomice din viitor - Lect. Daniela Chiriac;
- 2130 – 2330 – Observarea principalelor corpuri cereşti vizibile în perioada aceasta. Orientarea pe cer după principalele stele şi constelaţii.
7 iunie 2018 (Planetariu)
- 1830 – Stelele şi spaţiul cosmic - Lect. Ştefan Chiriac;
- 1900 – Nume pe cer - Lect. Cristi Borş;
- 1930 – Planeta Jupiter - Lect. Ciprian Vîntdevară;
- 2000 – Rubrica: ştiinţa pentru toţi - Lect. Ciprian Vîntdevară;
- 2015 – Pauză;
- 2030 – Cerul de vară. Principalele constelaţii, stele şi obiecte "deep sky" - Lect. Ciprian Vîntdevară;
- 2100 –Spectacol de planetariu;
- 2130 – 2330 – Observaţii astronomice: Cerul de vară. Principalele constelaţii, stele şi obiecte "deep sky".
8 iunie 2018
- Ø 1830 –Clasificatea stelelor. Diagrama hertzsprung-rusell - Lect. Cosmin Hriţuc;
- Ø 1900 – Rubrica: ştiinţa pentru toţi - Lect. Ciprian Vîntdevară;
- Ø 1915 – Elemente de teoria relativităţii restrânse - Lect. Mirela Petrea;
- Ø 2000 – Pauză;
- Ø 2015 – Călătoria în timp este posibilă? Lect. Ciprian Vîntdevară / Cristi Borş;
- Ø 2130 – 2330 – Observarea pe cer a principalelor constelaţii, stele şi obiecte "deep sky", vizibile în perioada aceasta.
9 iunie 2018
- Ø 1830 – Spectroscopia în astronomie - Lect. Daniel Berteşteanu;
- Ø 2000 – Rubrica: ştiinţa pentru toţi - Lect. Mirela Petrea;
- Ø 2015 – Pauză;
- Ø 2030 – Instrumente optice folosite în astronomie. Noţiuni generale de optică - Lect. Ciprian Vîntdevară / Daniel Berteşteanu;
- 2100 - Premierea concursului "Space Engineers" - Lect. Timotei Bîgu;
- 2130 –Încheierea Şcolii de vară de Astronomie. Sondaj de opinie. Concluzii. Acordarea diplomelor de participare;
- Ø 2145 – 2330 – Observaţii astronomice.
Organizator:
Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariu/Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
Web site: www.astrobarlad.wordpress.com
Facebook: www.facebook.com/astrobarlad
Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad are deosebita plăcere de a vă invita la conferința intitulată „Marea Unire de la 1918” ce va avea loc duminică 29 aprilie 2018, ora 11:00, la sediul central al muzeului din strada Vasile Pârvan, nr. 1. Invitatul special al acestei conferințe este profesorul universitar dr. Ion Agrigoroaiei din Iași.
Anul 2018 marchează 100 de ani de la Marea Unire din 1918, în ziua de 1 decembrie, „ziua cea mai mare a neamului românesc”, așa cum o numea Eugen Lovinescu. Marea Unire are ca rod nu doar credința neamului romanesc ci și perseverența, dorința, tăria și sacrificiul făcut pentru acest vis, visul neamului românesc de a avea propriul stat în care să muncească și să își ducă până la capăt aspirațiile.
Unirea avea să vină la finele Primului Război Mondial, început cu 4 ani în urmă, în iulie 1914, perioadă în care România, după doi ani de neutralitate, semnează două convenții, una politică și una militară cu Antanta (4/17 august 1916) în urma cărora marile puteri recunoșteau dreptul țării de a-și anexa Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Bucovina. La a doua convenție primeau și sprijin militar împotriva inamicului comun.
În acest context Consiliul de Coroană hotărăște, la 14/27 august 1916, intrarea României în război alături de Antanta. Președintele consiliului de Miniștri, Ion I. C. Brătianu avea să precizeze faptul că „Noi nu am intrat în război ca niște solicitatori nepoftiți. Noi am intrat în război ca niște aliați ceruți”. La rândul său, Nicolae Iorga scria „Am intrat în acest război cu hotărârea de a da tot ce avem în acest moment pentru a căpăta dreptul nostru întreg. Pentru atât și pentru mai mult, nu.” Marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara anului 1917 dovedesc contribuția forțelor armate române la măcinarea forțelor militare ale Puterilor Centrale.
Anul 1918 urma a fi anul Marii Uniri în urma unor acțiuni reprezentative, cele mai largi și democratice din Europa a acelor vremuri. La 27 martie, la Chișinău se adopta declarația prin care „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) [...] de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România”, la Cernăuți în ziua de 28 noiembrie iar două zile mai târziu era adoptată Rezoluția care începea astfel: „Adunarea Naţionalǎ a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungureascǎ, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptǎţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918 decreteazǎ unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România.”
„Generaţia de astăzi şi-a făcut datoria”, ducând la îndeplinire visul lui Mihai Viteazul, a cărui idee „a trăit vie trei sute de ani în toate piepturile româneşti”.
Organizator: muzeograf Sorin – Ionuț Ciobotaru
Contact: ciobotaru.sorin.ionut@gmail.com
Comunicat de presă
Ziua Internaţională a Astronomiei
În data de 21 aprilie 2018, Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului "Vasile Pârvan" din Bârlad, va organiza o activitate de promovare a astronomiei: Ziua Internaţională a Astronomiei (Astronomy Day).
Ziua Astronomiei se aniversează în fiecare an, într-o zi de sâmbătă din luna aprilie sau mai, când Luna este în preajma fazei de Primul Pătrar.
Mișcarea a început în California (SUA) în anul 1973, când astronomul amator Douge Berger (președintele clubului local Astronomical Association of Northern California), a decis că decât să invite oamenii să participe la o seară de observații astronomice într-un loc îndepartat de oraș, mai bine ar fi ca clubul de astronomie să organizeze observaţii astronomice în mijlocul orașului, și să arate obiectele cerești publicului trecător, care altfel nu ar avea ocazia să privească printr-un telescop.
Anul acesta Ziua Astronomiei se va aniversa pe 21 aprilie, şi ca în fiecare an echipa de la Observatorul Astronomic al Muzeului "Vasile Pârvan" se va implica în mai multe activităţi publice, ce au ca principal obiectiv promovarea şi popularizarea astronomiei.
Cu acest prilej la evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Astronomiei din 21 aprilie 2018, o să avem ca invitat special pe astronomul amator Daniel BERTEŞTEANU de la Astroclubul Bucureşti. Prezentarea publică va avea loc la ora 18.30, la sediul Observatorului Astronomic din str. Republicii nr. 235.
Observaţiile astronomice din stradă se vor desfăşura în zona centrală a oraşului, parcul "Victor Ion Popa", (la strada principală), orele 20:30 - 21:30.
Observaţiile astronomice se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin!
Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariu/Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
Web site: www.astrobarlad.wordpress.com
Facebook: www.facebook.com/astrobarlad
Pianul Călător – 8. România – 100. Turneu Extraordinar “Best Of”
Pianistul Horia Mihail este din nou într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 8 mai va susţine 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.
Începând din 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman, dar drumul lor a fost mai lung şi a trecut prin multe oraşe care încă au nevoie de piane de concert, uneori fără să se oprească mai mult de o seară.
Și iată că povestea pianului călător a ajuns în 2018, anul Centenarului României, şi a venit momentul unui binemeritat „Best of”, turneu în care Horia Mihail şi prietenul său, Pianul Călător, ne invită să ascultăm sau să reascultăm celebra Sonata "Alla turca" de Mozart, inclusă în turneul 100% Mozart din 2014, sau la fel de celebra Sonata lunii de Beethoven, din turneul anului 2013 – dar şi o lucrare pe care nu a mai prezentat-o în acest context, Kinderszenen de Schumann. În final, surpriza vine cu Rapsodia Română nr. 1, în transcripţia pentru pian a lui George Enescu însuşi.
Pianul Călător și pianistul Horia Mihail vor poposi la Bârlad, miercuri 18 aprilie, ora 19.00 la Pavilionul expozițional Marcel Guguianu.
Stimați iubitori ai muzicii clasice vă invităm să participați le acest recital eveniment dedicat nouă tuturor și evenimentului major pe care îl sărbătorim în acest an.
Bârlad, Organizator
Mircea Mamalaucă