Print this page
Luni, 16 Octombrie 2017 11:18

Expoziție Costin Neamțu & Lisandru Neamțu

Written by 
Rate this item
(0 votes)

 

 

 

 

 

 

 

Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 11.00avem deosebita păcere de a vă invita la vernisajul unei expoziții deosebite în care protagoniști vor fi doi artiști de exceptie, membrii aceleași familii, însă cu  abordări  tehnice si tematice diferite. Este vorba de pictorii Costin și Lisandru Neamțu, două personalități care își pun din plin amprenta pe devenirea artelor plastice românești.

„Costin Neamțu adept al clarităţii imaginii, practicând un lirism reţinut şi mizând pe insinuarea subtilă în ambient a rolului catharctic al peisajului, naturilor statice şi chiar al portretelor inocente şi înseninate, s-a impus de-a lungul anilor ca un excelent autor de lucrări destinate înnobilării interioarelor domestice. Tentat şi de nonfigurativ, pictorul explorează uneori geometrii insolite şi moduri aleatorii de structurare a imaginii; totul este însă subordonat efortului de a obţine o armonie cromatică în stare aproape desăvârşită, fapt care, în cazul pastelului, devine o oportunitate cum nu se poate mai potrivită pentru a face risipă de imaginaţie şi de rafinament”.

Preocupările principale îl recomandă pe Lisandru Naemțu „ca fiind o natură complexă, sedusă cu măsură de puterea imaginii (pictura sa are la bază structuri şi elemente arhitecturale, cu conotaţii preponderant decorative, iar prezenţa umană este esenţializată, sugerând o origine angelică), dar fascinată deopotrivă şi de înţelesurile profunde, paradigmatice ale acesteia.

Tânărul membru al familiei Neamțu nu agreează însă ideea de a trăi în umbra notorietăţii părinţilor săi. Opiniile lui sunt tranşante (“Nu cred că e bine să scrieţi despre noi la grămadă, cum se spune. Familia este un dat biologic şi social, dar, ca artişti, noi nu putem fi trataţi ca o familie, suntem cât se poate de diferiţi.”.

Vizionând expoziția cu siguranță ne vom putea declara, de acord, sau nu, cu această aserțiune a tânărului pictor.

Vernisajul va avea loc în Sala "Vasile Palade", de la sediul central al muzeului.

 

INTRAREA LIBERĂ.

      Organizator

Prof. Mircea Mamalaucă

 

 

 

 

 

 

 

 

Read 197 times Last modified on Luni, 16 Octombrie 2017 11:32